te-am prins de aripi şi te-am azvârlit
într-un buzunar.
îţi scuturai aripile neliniştit,
când spuneam minciuni, când păşeam în iad.
te-am întins pe aşternut,
între cutele coastelor. te-au găsit zdrobit
sub piciorul patului,
te-nşelasem cu noaptea.
am vrut să te spânzur de-o stea; ai luat drumul
Golgotei, înapoi,
erai un Iisus cu o stea în spate.
zidit într-un vârf de creion, gemeai la atingerea
cuvintelor mele.
scriam scrisori altora, şi te-ai tocit.
învârtit într-un rotocol de fum, te-am condus
până la filtrul ţigării.
mi-ai ars buzele, să nu te-arunc,
să nu-ţi pierd urma, printre firimituri;
ţi-era frică de înălţime.
te-am ascuns sub mine, te ţineam de palme, gambe,
te trăgeam de păr, fugeai,
mă atingeai şi mă-ntrebai unde sunt.
nu mă recunoşteai.
te-am lăsat să arzi sub pământ,
iulie te-a făcut cenuşă - te-am aruncat,
în mare,
te-ai ridicat prins de-o ancoră, tu te-ntrupaseşi din
stâncile munţilor.
te-am ciopârţit în jumătate, ca să-mi fii ochi,
mi se zbătea ochiul drept şi te-am
îngropat sub stern.
îmi mestecai inima, o scuipai şi o vopseai
cu smoală.
nu puteai să-mi fii umbră, erai născut lumină, din
lumină.
ţi-am dăruit clavicula, omoplatul, femurul, tibia şi
le-ai respins. mă aveai deja
cu totul.














Comments
--
"Everything is broken up and dances. "
happy member of:
~ROLiterature
~RoWatch
=UnderRatedWatch
--
And all I lov'd - I lov'd alone | Member of ~Sibiu-Club | Seasonal Weeds Jewelry
--
i saw a flower this morning..... and i thought it was the most beautiful thing.... until i gazed my eyes upon you
Scris foarte frumos. Im-i plac imaginile, mai ales buzele arse.
--
... Where lies the world's meaning? So smiling and gay,
Did you, dear, live only to die in this way?
If this has some meaning, it's godless and odd:
Upon your wan forehead one cannot read "God"!
(Mortua Est! / Mihai Eminescu)
--
silence gets us nowhere
Member of ~ROLiterature
--
The sky is your limit it's certainly not mine.
indecizii? decizii?
cat de minunati putem fi in alergatuile noastre printre oglinzi in spirala!!!
pur si simplu frumos
--
--
You are my perfect drug.
Previous PageNext Page